Schimbarea aspectului existent al clădirii a fost scopul principal. De asemeni s-a urmarit şi sporirea capacităţii de cazare
precum şi aducerea la standardele europeene a tuturor spatiilor, astfel incât viitorul hotel să se constituie intr-o destinatie de referinţă:
Pentru realizarea etajării s-a propus o structură metalică speciala ce a încălecat clădirea existentă.
Clădirea studiată a fost construită in mai multe etape si adaptată la diversele functiuni care i-au fost rezervate in timp. In momentul proiectarii clădirea S+P+E+2M functiona ca hotel de trei stele. Fatadele si volumetria clădirii erau insă total nepotrivite functiunii corelate cu amplasamentul.
Fiind situată pe cea mai importantă arteră de circulatie a oraşului Braşov, la intrarea dinspre Bucuresti si in apropierea unei zone comerciale aflată in plină dezvoltare, clădirea studiată era depăşită atât ca mod de ocupare a terenului si mod de organizare cât si ca aspect.
Beneficiarul a dorit să crească potentialul amplasamentului la nivelul lui real prin transformarea cladirii de patru nivele, din care doua sunt sub forma de mansarda, intr-o cladire moderna care sa se potriveasca frontului construit existent, alcatuit din blocuri de 4 si 10 etaje.
La finalizarea executiei beneficiarul a adus modificari la fatada si la compartimentarile interioare.